Față de acum un deceniu, numărul oamenilor care migrează forțat s-a dublat, atingând în prezent pragul îngrijorător de peste 80 de milioane. Motivele sunt diverse, unele dintre ele chiar îngrijorătoare. Au fost războaie, violențe, încălcări ale drepturilor omului, sărăcie sau dezastre naturale. Motivele economice rămân însă, cele mai pregnante. În anul 2019, puțin peste două treimi din emigranți au lăsat în spate țări cu venituri medii, iar jumătate dintre ei au migrat spre țări cu venituri mari – sunt datele unui raport realizat de Consiliul Național de Inteligență al Statelor Unite. Migrație și imigrație, dar cum se vede asta în România?
1. Migrația românilor spre țări dezvoltate din Europa – românii părăsesc țara în fiecare an
In urma unor statistici s-a dovedit că, dintre toate țările existente pe întreg globul, România are a cincea cea mai mare diasporă.
Oamenii migrează an de an spre țări membre ale Uniunii Europene, în marea lor majoritate, dar nu sunt excluse, însă, nici regiuni din afara ei. Italia, Germania, Spania sunt a doua casă a multora dintre români, urmate fiind de Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Franța, Ungaria și Canada. Deși numărul celor care părăsesc România pentru un trai mai bun crește an de an, există între toți și aceia care intenționează să se întoarcă. Unul din patru români plecați în străinătate are în gând să revină în țară, reprezentând un total de 26% dintre emigranți.
Situația grea apărută pe fondul pandemiei de Covid-19 din ultimii doi ani a fost un motiv suficient de puternic pentru ca unii dintre ei să revină, dar și un motiv la fel de puternic pentru ca alții să migreze între zone diferite ale țării. Cei care au dat marile orașe pe locuințe cu verdeață și aer curat la țară au fost nu mai puțin de 116.000 doar în 2020, conform Institutului Național de Statistică. Interesant este că, de data asta, migrația nu a mai avut motive economice, mulți dintre cei care au făcut acest pas fiind oameni cu o stare materială foarte bună. Ei au ales liniștea și sănătatea, în detrimentul aglomerației și poluării.
2. Fenomenul imigrației din România – țara noastră admite tot mai mulți asiatici pe piața muncii
Situația imigrărilor din România se schimbă de la an la an. România se confruntă tot mai mult cu criza lipsei forței de muncă în multe sectoare economice, iar autoritățile fac cu greu față cererilor pentru muncitori asiatici venite din partea antreprenorilor. Măsuri sunt luate, iar efectele se văd în numărul de imigranți non-UE admiși pe piața muncii din România de-a lungul anilor. Dacă în 2015, 2016, 2017 erau undeva la 5500, în 2022 vorbim de 100.000. Și tot nu vor fi de ajuns să suplinească întregul deficit.
Te întrebi, poate, de ce dintre toți imigranții sunt aleși asiaticii. Muncitorii din Asia sunt preferații angajatorilor români în materie de forță de muncă, asta pentru că avantajele care vin odată cu ei sunt ceva mai greu de găsit la noi în țară. În primul rând, asiaticii sunt stabili și vor rămâne dedicați jobului pentru cel puțin doi ani, conform contractului. Apoi, sunt extrem de muncitori și loiali, respectul pentru muncă fiind parte din cultura asiatică, adânc înrădăcinată în credințele lor. Conștiinciozitatea și hărnicia sunt valori de care orice business are nevoie pentru a crește, iar cel mai bine o știu antreprenorii români, într-o perioadă în care deficitul de pe piața forței de muncă este de 280.000 de persoane. Nu pot să nu ia în calcul, astfel, posibilitatea recrutării de personal calificat și necalificat din Asia. Presați de nevoia de a-și întreține familiile, asiaticii sunt gata oricând să pună un umăr la clădirea businessurilor românești. În plus, se integrează ușor în colectiv, pentru că sunt, pe lângă altele, sociabili și prietenoși.
Să ai un business poate fi o adevărată provocare într-o perioadă în care oamenii dornici să muncească sunt greu de găsit, iar situația economică la nivel global nu este una tocmai roz. Deschiderea spre noi soluții, altele decât suspendarea activității, poate cu adevărat să salveze multe dintre firmele care se confruntă cu lipsa de personal. Unii au ales deja forța de muncă din Asia și sunt fericiți cu asta. Crezi că ar putea fi o soluție și pentru tine?
Sursa foto: shutterstock.com, unsplash.com