Skip to main content

Angajatorii români sunt obligați să respecte Codul Muncii și să ofere condiții de lucru optime, indiferent de tipul de contract oferit atât muncitorilor locali, cât și celor străini. Potrivit aceluiași set de legi, perioada de probă este cuprinsă în contractul de muncă pe o perioadă determinată, iar în rândurile următoare vei descoperi ce drepturi au angajații, dar și ce beneficii.

1. Legislația muncii și drepturile angajaților cu contract pe perioadă determinată

Legislația muncii și drepturile angajaților cu contract pe perioadă determinată - Work Finder

Contractele de muncă pe perioadă determinată și nedeterminată pot fi oferite angajaților locali și străini, în funcție de proiectele companiei, condiții de lucru și alte aspecte menționate de lege. Companiile sunt obligate să testeze muncitorii sub forma unei perioade de probă, după cum urmează:

  • Contractul pe perioadă determinată de 3 luni – perioada de probă este de 5 zile lucrătoare.
  • În cazul unui contract cu o durată cuprinsă între 3 și 6 luni, perioada de probă este de 15 zile lucrătoare.
  • Dacă se semnează un contract individual de muncă pentru o durată mai mare de 6 luni, atunci perioada de probă este de 30 de zile lucrătoare.

Este important de notat că pentru angajații cu funcții de conducere și contract determinat pentru mai mult de 6 luni, perioada de probă este de 45 de zile lucrătoare, iar această regulă este valabilă și pentru străinii care muncesc în România.

Există concepția conform căreia, contractele determinate sunt angajamente instabile, cel puțin din punctul de vedere al angajatului. În linii mari, temerea este că angajatorul poate să renunțe la el după această perioadă. Însă, este important de menționat că respectiva companie poate prelungi contractul, ba chiar poate schimba termenii pentru a putea oferi siguranța unui angajament pe perioadă nedeterminată.

Însă, este important de menționat că, indiferent de tipul de contract oferit, perioada de probă este obligatorie, iar angajatorul trebuie să ofere detalii complete despre drepturile muncitorilor, români sau străini, respectiv remunerație, zile de odihnă, condiții de muncă egale etc. Aceste informații esențiale pot fi oferite și de agenția de recrutare a personalului asiatic, care trebuie să explice pe îndelete condițiile de lucru muncitorilor de peste hotare.

Este important de înțeles că perioada de probă este o modalitate prin care angajatorul își face o idee despre angajați, dacă se integrează la locul de muncă, dacă dau randament și dacă au aptitudinile potrivite pentru postul oferit.

 

2. În ce situații se renunță la perioada de probă pentru angajați?

În ce situații se renunță la perioada de probă pentru angajați? - www.work-finder.eu

Există cazuri în care perioada de probă poate înceta, cu ajutorul unei notificări scrise și fără a fi nevoie de preaviz. Atât angajatul, cât și angajatorul pot încheia colaborarea, chiar în perioada de probă, fără a fi nevoiți să ofere explicații sau motive pentru respectiva decizie, potrivit Codului Muncii în România.

În altă ordine de idei, dacă angajatul aflat în perioada de probă lipsește nemotivat de la lucru, acesta poate fi disponibilizat și angajamentul poate înceta.

 

 3. Beneficiile angajaților în perioada de probă

Beneficiile angajaților în perioada de probă

Deși legislația muncii în România oferă detalii complete despre drepturile angajaților, inclusiv pentru muncitorii străini, multe persoane aflate în perioada de probă cu contract pe perioadă determinată nu știu cum stau lucrurile mai exact. Un exemplu în acest sens este concediul medical, un drept important pentru cei care, din varii motive, se află în incapacitate de lucru. În această situație, perioada de probă este suspendată, urmând să se reia atunci când muncitorul revine la lucru. 

Perioada de probă nu se rezumă la testarea în sine. Angajații trebuie să știe că au aceleași drepturi ca și ceilalți muncitori care beneficiază de perioada nedeterminată în angajamentul oferit de companie. Printre acestea amintim dreptul salarial, dreptul la zile de concediu, training, echipament de lucru etc. În plus, angajații străini se bucură de aceleași condiții de muncă și drepturi ca și cei din România.

Așadar, se poate spune că perioada de probă pentru contractul pe perioadă determinată oferă aceleași condiții de lucru și avantaje ca angajamentul pe perioadă nedeterminată. În funcție de nevoile firmei tale, poți angaja muncitori din Asia pe o perioadă determinată, dar mai multe detalii despre acest proces poți afla contactându-ne!

 

Sursa foto: Pixabay.com, Pexels.com

Cauți muncitori asiatici? Apelează cu încredere la serviciile International Work Finder!

Contactează-ne
agentie recrutare personal asiatic - work-finder.eu
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.