Astăzi, mai mult decât oricând, transporturile de marfă sunt esențiale pentru economia mondială. Tocmai de aceea, în ultimii ani s-au deschis din ce în ce mai multe companii de transport, iar locurile de muncă pentru șoferi au ajuns să crească exponențial.
1. Meseria de șofer de tir și dubă – atribuții, aptitudini și responsabilități
În mod evident, atribuțiile, aptitudinile și responsabilitățile asociate meseriei de șofer pot varia în funcție de tipul de vehicul condus, dar și de domeniul în care activează șoferul. Totuși, există câteva lucruri general valabile pentru oricine.
Atribuții:
- Conducerea vehiculului într-un mod sigur și eficient;
- Respectarea legislației rutiere și a regulilor de siguranță;
- Verificarea stării tehnice a vehiculului înainte și după fiecare călătorie și efectuarea reviziilor periodice;
- Încărcarea și descărcarea mărfurilor în siguranță, conform instrucțiunilor primite;
- Planificarea rutelor și navigarea folosind sistemele de navigație și hărți;
- Completarea documentelor legale și administrative necesare pentru transportul mărfurilor.
Aptitudini necesare:
- Abilități excelente de conducere și cunoaștere a regulilor de circulație;
- Capacitatea de a gestiona vehicule grele și de a face manevre în spații restrânse;
- Abilități de planificare și organizare pentru a asigura livrarea mărfurilor în timp util;
- Abilități tehnice și mecanice pentru a verifica și rezolva probleme minore ale vehiculului;
- Abilități de comunicare pentru a interacționa cu dispecerii și clienții;
- Abilități de orientare în spațiu;
- Atenție distributivă și reacție imediată.
Responsabilități:
- Este obligat să se prezinte la serviciu odihnit, în echipament adecvat;
- Șoferul de tir sau dubă are responsabilitatea de a conduce în mod sigur și de a respecta regulile de circulație pentru a preveni accidentele rutiere;
- Șoferul răspunde de integritatea mărfurilor și a vehiculului;
- Trebuie să circule cu aparatul tahograf întotdeauna pornit;
- Trebuie să se asigure că mărfurile sunt încărcate și fixate în mod corespunzător pentru a preveni deteriorarea acestora pe parcursul călătoriei;
- Este responsabilitatea lui să livreze mărfurile în timp util conform programului stabilit.
- Șoferul trebuie să verifice și să întrețină vehiculul în stare bună de funcționare, să efectueze revizii periodice și să raporteze eventualele defecțiuni;
- Șoferul trebuie să completeze documentele legale și administrative necesare pentru transportul mărfurilor și să se asigure că toate autorizațiile și permisele necesare sunt valabile;
- La sosirea din cursă trebuie să predea șefului Foaia de Parcurs completată corespunzător;
- Este nevoie să participe la pregătirea programului și la instructajele PSI și NTS.
2. Profesia de șofer – cum te poți angaja ca șofer
Pentru a te angaja ca șofer sunt necesare câteva acte și documente:
- Buletin (CI);
- Certificat de naștere;
- Permis de conducător auto categoria C;
- Atestatul de marfă ARR;
- Permis CE (pentru conducerea vehiculelor mai mari de 7,5 tone;
- Atestat de șofer profesionist pentru transport persoane (după caz);
- Adeverință de la medicul de familie;
- Cazier judiciar;
- Aviz medical;
- Aviz psihologic;
- Ultima diplomă de studii încheiate.
De asemenea, șoferul nu trebuie să aibă antecedente grave sau permisul suspendat. Trebuie menționat faptul că unele companii pot avea cerințe diferite în ceea ce privește documentele necesare pentru angajare.
Chiar dacă în prezent există destul de multe locuri de muncă pentru șoferii profesioniști, românii nu sunt cei mai entuziasmați de astfel de posturi. Acest lucru înseamnă că antreprenorii sunt nevoiți să apeleze la leasing de personal și la muncitorii străini pentru a acoperi lipsa forței de muncă.
Printre domeniile de muncă pentru personalul asiatic foarte populare se numără și transporturile. Muncitorii asiatici sunt persoane calificate, cu experiență în țările lor de origine, dar dispuși să-și pună în valoare experiența și în România. Nu trebuie să îți faci griji pentru faptul că nu se vor descurca, deoarece sunt recrutați cei cu experiență internațională de minim doi ani. Mai mult decât atât, înainte de plecare aceștia participă la un training de adaptare la România și la industria în care urmează să activeze.
Pentru a beneficia de aceste avantaje și de multe altele este important să apelezi la o agenție de recrutare care să facă tot acest proces cât mai simplu pentru tine.
Așadar, profesia de șofer reprezintă o oportunitate atât pentru români, cât și pentru muncitorii asiatici. Antreprenorii care au nevoie de forță de muncă nu ar trebui să rateze ocazia de a avea angajați serioși, profesioniști și proactivi.
Sursă foto: Unsplash.com