Str. Grigore Manolescu, Nr. 7

Ultima zi în Asia, prima zi în România

Recrutare forta de munca Asia

Comments: Niciun comentariu.

Dacă am pătrunde într-o locuință din Nepal, cu siguranță că unul dintre primele lucruri pe care le-am observa ar fi faptul că membrii familiei trăiesc laolaltă. Spre deosebire de țara noastră, unde modelul familiei nucleare, alcătuite din părinți și copii, este o normalitate socială, în spațiul asiatic trăiesc cel puțin trei generații în aceeași gospodărie: copii, părinții și bunici. În unele situații, acestora li se alătură și alte rude, precum unchii și mătușile și, câteodată, chiar și străbunicii. Familia extinsă nu este, însă, doar un tipar, ci și o valoare primordială. Dacă am sta de vorbă cu mai mulți nepalezi, am descoperi destul de ușor că în centrul inimii fiecăruia dintre ei se află familia, a cărei întemeiere se bazează pe iubire și pe respect. Mai mult decât atât, întreținerea familiei înseamnă o serie de responsabilități pe care atât femeile, cât și bărbații trebuie să le îndeplinească. Iar dacă ar fi să ne raportăm la modelul tradițional, constatăm că rolurile membrilor familiei sunt bine delimitate: în timp ce mama se ocupă în general de sarcinile gospodărești și de creșterea copiilor, tatăl, fiind considerat „capul familiei”, are obligația de a le asigura celorlalți un trai decent. 

Cu toate acestea, lucrurile nu stau întotdeauna conform așteptărilor: salariul minim pe economie din Nepal, de aproximativ 200 de dolari, nu reușește să acopere toate nevoile financiare ale unei familii atât de numeroase. Situația se complică și mai mult în momentul în care copiii cresc și, odată cu ei, și nevoile lor. Cum tatăl poartă pe umeri datoria morală de a se ocupa de bunăstarea tuturor celorlalți, acesta se vede nevoit, nu de puține ori, să-și caute un loc de muncă mai bine plătit. De multe ori, acest lucru devine sinonim cu emigrarea.

După cum arată statisticile referitoare la forța de muncă, asiaticii se orientează în special către țările europene, datorită beneficiilor salariale de care se bucură aici. România se află în topul preferințelor muncitorilor nepalezi, ținând cont că nivelul salarial din țara noastră este dublu și, în plus, există și alte avantaje demne de a fi luate în considerare, printre care obținerea vizei de lungă ședere, precum și a cetățeniei române, la câțiva ani mai târziu de la sosire. 

Ultima zi în Asia

Despre diversitatea și splendoarea culturii nepaleze am vorbit și cu alte ocazii – te invităm să citești, de pildă, articolul Cultura asiatică – tot ce ar trebui să știi despre istoria, obiceiurile și tradițiile din Asia. Cu o vechime impresionantă, multe ceremonii și ritualuri continuă să existe și în zilele noastre. Până și momentul în care un nepalez pleacă din propria casă și din propria țară, într-un stat unde i se oferă un loc de muncă mult mai bine plătit, se transformă într-un ritual în cadrul familiei. 

Printre cele mai cunoscute și folosite simboluri nepaleze se numără și tika – acel punct roșu care se află în centrul frunții și care se obține fie dintr-o pudră uscată, fie dintr-o pulbere umedă și lipicioasă, uneori amestecată cu orez. Având semnificații numeroase și influențe atât hinduse, cât și buddhiste, tika se regăsește în momente ritualice, așa cum este sosirea oaspeților în casa familieii, în cadrul ceremoniilor religioase, dar și atunci când un membru al familiei urmează să emigreze – într-un astfel de moment, tika devine și o formă prin care se ia rămas-bun. 

În timpul ceremoniilor religioase, preotul este cel care are rolul de a însemna simbolul pe frunțile oamenilor, însă, atunci când este vorba despre ritualurile familiale, rolul îi revine celui mai în vârstă membru. Astfel, bărbatul care pleacă să muncească într-o altă țară primește binecuvântarea din partea celor dragi, tika fiind, în această situație, un simbol al norocului, al curajului, al evoluției. Așadar, etapa în care „capul familiei” își asumă emigrarea într-o țară cu un nivel salarial mult mai bun este privită și ca o formă de iubire și de respect pentru cei dragi – o dovadă a îndeplinirii datoriei morale de a le asigura acestora un trai cât mai bun. 

Prima zi în România

Decizia bărbaților nepalezi de a munci într-o țară mai dezvoltată înseamnă atât asumarea datoriei morale față de propriile familii, cât și un act de curaj: oricât de mare ar fi mulțumirea financiară, dorul de casă și dragostea pentru familie continuă să bată în inimile celor care sosesc în România. 

În misiunea noastră, ținem cont și de nevoia esențială a muncitorilor străini de a se simți în țara noastră cât mai ca acasă. Deși între România și Nepal există unele asemănări geografice și climatice, precum prezența munților și a câmpiilor, dar și unele asemănări culinare, așa cum este gustul supelor, integrarea culturală a nou-veniților este un proces mult mai complex decât atât. Astfel, noi le suntem alături încă din momentul în care vin în țara noastră, dar și după ce încep să lucreze, prin organizarea unor ateliere și workshopuri de cultură românească. În plus, ne bucurăm să-l avem alături pe Nawa Raj Pokharel, Consulul Onorific al Nepalului în București, partener de încredere IWF. 

Implicarea angajatorilor români și sprijinul necontenit al echipei International Work Finder, acordat acestora inclusiv la finalul recrutării, reprezintă doi factori-cheie care îi ajută pe nou-veniții asiatici să se obișnuiască mult mai ușor și mai repede cu modelul nostru cultural. Mai mult decât atât, unii dintre imigranții nepalezi încep să se simtă în România ca acasă, motiv pentru care decid să se mute cu propriile familii în țara noastră.

Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să ne contactaţi la adresa de e-mail contact@work-finder.eu sau la numărul de telefon 0310 050 653. 

***

Despre International Work Finder

International Work Finder rezolvă nevoia de forță de muncă necalificată și calificată cu care România se confruntă în urma exodului angajaților din ultimii ani. Echipa noastră este formată din profesioniști cu o bogată experiență în identificarea omului potrivit la locul potrivit. În acest context, International Work Finder reprezintă o oportunitate pentru toate acele companii care își doresc angajați loiali, educați într-un sistem care respectă omul și meseria sa – sistemul de educație asiatic. Recrutăm resurse umane din Nepal, India, Vietnam, Sri Lanka și alte piețe emergente.

Sidebar: